Anxietatea nu e doar îngrijorare. E un sistem de alarmă care a uitat să se mai oprească. Despre cum arată, când devine o problemă și ce poți face.
De Crina-Mirela Geacă
Citește și
Te culci epuizat și totuși mintea o ia razna. De ce se întâmplă exact când stingi lumina și ce poți face, blând, ca să te odihnești din nou.
CiteșteAnxietate și stresNu te trezești într-o dimineață cu burnout. El se construiește lent, peste luni de zile. Ce arată corpul, ce arată mintea, când e momentul să te oprești.
CiteșteDezvoltare personalăDacă te gândești de luni de zile la prima ședință, articolul ăsta e pentru tine. Despre cum decurge, ce o să te întreb, ce nu — și de ce nu trebuie să fii pregătit.
Scris de
Crina-Mirela Geacă
Psiholog clinician · psihoterapie integrativă, Călărași
Pasul tău
O primă ședință e un loc în care nu trebuie să știi de unde să începi. Aleg eu primele întrebări.
În cabinet vine des momentul ăsta: cineva îmi descrie un episod și apoi întreabă, cu o jumătate de zâmbet, "asta înseamnă că sunt anxios sau pur și simplu prea sensibil?". Întrebarea în sine spune ceva — că deja te-ai întrebat singur și n-ai găsit un răspuns care să te liniștească.
Vreau să-ți spun, mai întâi, ce nu este anxietatea. Nu este slăbiciune. Nu este un defect de caracter. Nu este lipsă de voință. Și mai important: nu este un lucru pe care trebuie să-l simți doar într-o anumită formă ca să "conteze".
Anxietatea seamănă uneori cu un sunet de fundal pe care l-ai învățat să-l ignori. Te trezești cu o strângere în piept și nu știi exact de ce. Pleci la o întâlnire și verifici de șapte ori dacă ai stins ceva. Citești un mesaj banal de la șef și inima începe să bată mai repede.
Multă lume crede că anxietatea înseamnă atacuri de panică vizibile. În realitate, formele tăcute sunt mai des întâlnite:
Dacă te regăsești în una sau două dintre ele, nu înseamnă automat că ai o tulburare de anxietate. Înseamnă că ceva în tine cere atenție.
O parte din mecanism e biologic. Creierul are un sistem de alarmă — amigdala — care s-a format ca să te țină în viață când strămoșii noștri trăiau în pădure. Sistemul ăsta nu face diferența între un urs și un email îngrijorător de la șef. Pentru el, ambele înseamnă "pericol, mobilizare!". Asta e și frumusețea, și problema lui.
Anxietatea nu dispare prin voință din același motiv pentru care nu poți să-ți spui "nu mai transpira". Sunt sisteme automate. Ceea ce poți face este să schimbi, în timp, cu ce reacționează creierul tău și cum.
Sunt câteva pattern-uri pe care le văd des în cabinet și care alimentează discret problema:
Există un prag dincolo de care anxietatea nu mai e o reacție normală la viață, ci o problemă în sine. Câteva semnale care merită luate în serios:
Dacă bifezi două sau trei, conversația cu un specialist nu mai e un lux. E un pas firesc.
Nu fac promisiuni de tip "în trei luni nu mai ai anxietate". Nu ar fi cinstit. Ceea ce pot să-ți spun din ce văd în cabinet este că lucrul nostru împreună are câteva direcții:
Procesul nu e linear. Sunt săptămâni mai bune și săptămâni grele. Diferența între cineva care lucrează cu un terapeut și cineva care nu o face nu e că primul nu mai simte niciodată anxietate. E că o recunoaște mai repede, o întâmpină altfel și nu mai e singur în ea.
Anxietatea pe care o porți acum nu spune nimic despre cine ești. Spune ceva despre cât ai dus singur. Dacă vrei să vorbim despre ce trăiești tu, ușa cabinetului e deschisă — fără presiune, fără verdicte.