Dacă te gândești de luni de zile la prima ședință, articolul ăsta e pentru tine. Despre cum decurge, ce o să te întreb, ce nu — și de ce nu trebuie să fii pregătit.
De Crina-Mirela Geacă
Citește și
Te culci epuizat și totuși mintea o ia razna. De ce se întâmplă exact când stingi lumina și ce poți face, blând, ca să te odihnești din nou.
CiteșteAnxietate și stresAnxietatea nu e doar îngrijorare. E un sistem de alarmă care a uitat să se mai oprească. Despre cum arată, când devine o problemă și ce poți face.
CiteșteAnxietate și stresNu te trezești într-o dimineață cu burnout. El se construiește lent, peste luni de zile. Ce arată corpul, ce arată mintea, când e momentul să te oprești.
Scris de
Crina-Mirela Geacă
Psiholog clinician · psihoterapie integrativă, Călărași
Pasul tău
O primă ședință e un loc în care nu trebuie să știi de unde să începi. Aleg eu primele întrebări.
Cea mai grea ședință de terapie e mereu prima — nu pentru cei care vin la cabinet, ci pentru cei care încă se gândesc dacă să vină. Am vorbit cu oameni care au amânat momentul ăsta luni sau ani. Aproape toți spun aceeași frază după ce am terminat: "n-a fost ce m-am așteptat".
Articolul ăsta e pentru oricine se află în zona aia de "ar trebui, dar nu acum". Vreau să-ți spun, concret, ce se întâmplă într-o primă ședință. Fără să o transform în ceva pe care n-o poți recunoaște. Fără să fac promisiuni.
Nu trebuie să vii pregătit. Asta vreau să o spun de la început. Nu trebuie să-mi aduci o listă cu probleme, un sumar al copilăriei sau o "agendă". Mulți oameni cred că trebuie să intre în cabinet știind deja ce să-mi spună. În realitate, faptul că nu știi de unde să începi e cea mai bună poziție de pornire. E exact ce explorăm împreună.
Pleci, în general, cu trei lucruri:
Niciuna dintre ele nu e "rezolvare". Asta vine, dacă vine, în săptămânile următoare.
Durează în jur de 50 de minute. Începem cu detalii practice — confidențialitate, ce înseamnă procesul, cum decurg ședințele următoare dacă alegem să continuăm. Apoi te las să vorbești.
Nu există o ordine fixă. Unii oameni încep cu motivul direct ("am atacuri de panică de două luni"), alții se învârt în jurul lui ("nu știu, mă simt obosită tot timpul"). Ambele sunt valide. Eu pun întrebări care să ne ajute să vedem mai clar, fără să te grăbesc.
În general, primele ședințe servesc la construirea unei imagini. Câteva direcții pe care le explorăm:
Nu sunt întrebări la care trebuie să ai răspunsuri "bune". Dacă nu știi, spui că nu știi. Asta e tot.
Câteva mituri pe care le aud des și care țin oamenii la distanță:
Terapia nu e un loc unde primești instrucțiuni. E un loc unde te înțelegi mai bine ca să poți decide singur.
Aproape toți oamenii cu care lucrez îmi spun, la a doua sau a treia ședință, că în drum spre prima au avut una dintre senzațiile astea:
Sunt toate normale. Sunt parte din ce înseamnă să faci ceva nou care presupune să te dezvălui. Dacă le simți, nu e un semn că nu ești pregătit. E un semn că iei ședința în serios.
În general, după prima ședință discutăm dacă mai e nevoie de una sau două ședințe de evaluare, sau dacă putem stabili deja un ritm. Frecvența standard e o ședință pe săptămână — la început. Pe parcurs poate deveni o ședință la două săptămâni.
Nu există un număr fix de ședințe. Unele probleme cer 8-12, altele cer câteva luni, altele un an. Nu o să-ți spun de la început un număr exact pentru că ar fi o presupunere, nu o estimare cinstită. Ce pot să-ți spun e că, după 4-6 ședințe, vei avea o senzație clară dacă procesul funcționează pentru tine.
Nu trebuie să iei o decizie azi. Dar dacă te-ai gândit la terapie de mai mult de două luni și încă citești articole despre ea, poate că nu mai e o întrebare de "dacă", ci una de "când". Iar "când" e mereu mai bine acum decât peste încă șase luni.
Cabinetul e deschis pentru o conversație. Dacă vrei, putem începe cu un mesaj.